In ce măsură se respectă în Romania legislaţia care priveşte protecţia muncii?

Cred ca legislaţia se respectă. Bineînţeles că mai sunt şi excepţii, dar, în general, patronii au înţeles care sunt reglementările în vigoare şi încearcă să le respecte. Fiecare angajator care conduce o societate ­în România are datoria de a respecta legislaţia privind protectia muncii prin servicii proprii pentru coordonarea şi controlul activitaăţii  de securitate şi sănătate în muncă sau cu ajutorul societăţii abilitate de Ministerul Muncii de a acorda consultanţă în acest domeniu (servicii externe).

In prezent, angajatori iau  măsuri pentru a evita riscurile legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau toxici?

In primul rând se identifică şi se evaluează aceste riscuri şi se încearcă diminuarea sau eliminarea lor şi acest lucru este valabil nu numai în ceea ce priveşte riscurile legate de agenţii cancerigeni sau toxici, ci de toate riscurile. Angajatorii au obligaţia să doteaze spaţiile productive, care pot genera riscuri de expunere la agenţi cancerigeni sau toxici, cu echipamente tehnice performante care diminuează şi chiar elimină aceste riscuri. Mai mult, ei sunt obligaţi să pună la dispoziţia muncitorilor echipamente de protecţie pe care, lucrătorii, la rândul lor, au obligaţia să le poarte pe tot timpul procesului de muncă.

Care sunt cele mai afectate sectoare din industrie în ceea ce priveşte frecvenţa bolilor profesionale?

In general, sectoarele cele mai afectate sunt acelea unde se lucrează cu substaţe toxice, cu solvenţi, acolo unde sunt noxe, sau acolo unde nivelul de zgomot este ridicat peste limită. Vorbim aici de industria chimică, minieră şi extractivă.

România este la nivelul Uniunii Europene atunci când vorbim despre securitatea angajaţilor?

Sigur că mai avem până în momentul în care vom putea spune că suntem la acelaşi nivel privind securitatea angajaţilor cu statele vechi membre ale Uniunii Europene, dar ne apropiem în permanenţă de cerinţele în domeniu. Avem legislaţie în acest domeniu, care ca orice alt lucru, se poate perfecţiona.

Ce sfaturi aveţi pentru muncitorii români care vor sa lucreze în străinatate, în ceea ce priveşte securitatea ­în muncă?

Trebuie să fie instruiţi. Condiţiile de lucru sunt diferite faţă de cele din România, pe de o parte mai bune, pe de cealaltă parte, mai puţin bune. Si acolo sunt probleme. Cei care coordonează activitatea acestor lucrători ar trebui să le pună la dispoziţie angajaţilor orice informaţie pe care o consideră necesară, iar angajaţii, la rândul lor, în cazul în care activitatea pe care urmează să o desfăşoare implică risc de accidentare, să solicite informaţii, să comunice orice detaliu în cazul în care constată că există un pericol iminent nu numai privind securitatea şi sănătatea în muncă, dar şi un eventual incendiu şi aşa mai departe. Ar trebui să existe o permanentă colaborare între angajaţi şi cel care coordonează activitatea la locul de muncă. In cazul unui accident de muncă se consideră vinovată de producerea respectivului accident societatea care a angajat persoana care a suferit un astfel de accident. Acest aspect depinde, în schimb, de specificările care s-au facut în contractul efectuat între părţi. De regulă, societatea angajatoare va fi responsabilă de sănătatea şi securitatea angajaţilor. Si, neapărat, îi sfătuiesc pe cei care doresc să muncească în străinătate să nu accepte să lucreze fără un contract de muncă prin care să se stipuleze obligaţiile fiecărei părţi (angajator şi angajat) în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Ce noutăţi avem în legislaţie în acest domeniu?

In principiu, au fost emise o serie de reglementări privitoare la  riscurile la care se supun angajaţii, spre exemplu, cei care lucrează în permanenţă la calculator. In ceea ce priveşte legislaţia în domeniu vă pot enumera Legea 319/2006, H.G. 1425/2006, H.G. 971/2006, H.G. 1146/2006, H.G. 1091/2006, H.G. 1028/2006, H.G 493/2006, H.G. 1876/2005,
H.G. 1875/2005, H.G. 300/2006, H. G. 1050/2006, H.G. 1049/2006, H.G. 1092/2006, H.G. 1093/2006, H.G. 1135/2006, H.G. 1136/2006, H.G. 1218/2006, OMMSSF 753/2006.

Care sunt cele mai grave încălcări ale legii pentru care sunt prevazute cele mai drastice sancţiuni?

Există şi fapte care sunt încadrate penal. Cele mai grave sunt cele care încalcă respectarea normelor în ceea ce priveşte echipamentele de muncă, eliminarea cu buna ştiinţă a acestora, iar în cazul unui accident de muncă, lipsa contractului individual de muncă. Aceste încălcări ale legii pentru care sunt prevazute cele mai drastice sancţiuni sunt prevazute în capitolul VIII “Infracţiuni”, art. 37(2), 38(2), şi anume: neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se crează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă sau îmbolnăvire profesională şi dacă fapta a produs consecinţe deosebite (constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1-3 ani sau amenda).
 Aceeaşi pedeapsă este prevăzută şi pentru “orice persoană care nu a respectat obligaţiile şi măsurile stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă.

Care credeţi că sunt cele mai eficiente metode pentru combaterea muncii la negru?

Cea mai eficientă metodă este conştientizarea celui care face angajarea la riscurile la care se expune în cazul unui accident de muncă. Cea mai bună masură este aceea de informare şi trebuie să-i “speriem” un pic pe angajatorii care ar face astfel de “angajări”. Sancţiunile sunt extrem de importante, aşa încât angatorii ar trebui să fie informaţi în permanenţă.

OUG 99/2000 prevede anumite măsuri aplicabile în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă. Veţi începe din nou controalele în perioada verii?

Bineînţeles, de acest lucru puteţi fii sigură. Vom demara o serie de acţiuni, mai ales în construcţii, agricultură şsi domeniile care sunt cele mai afectate. Considerăm că sunt extrem de necesare controalele pentru respectarea legislaţiei în domeniul securitătţii şi sănătăţii în muncă.

Iulia Găleteanu